Joc divin

Mircea Eliade, îşi încheie nuvela fantastică „La ţigănci”, cu replica: „Aşa începe totul, ca într-un vis”. Ce frumos! Dar asta e valabil doar pentru lumea fantastică...
În realitate însă, totul începe ca într-un joc. Voila!!!
Când Dumnezeu a creat omul ( bărbat şi femeie), l-a zămislit după chipul şi asemănarea Sa (conf. Facere 1, 26). Dar...sub formă de joc. Întâi i-a dat chipul, iar asemănarea l-a lăsat să o găsească singur, cu ajutorul chipului, format la rândul lui din libertate, raţiune şi sentiment. Şi omul a început căutarea asemănării prin grădinile deloc labirintice ale Edenului.
Însă vrăjmaşul, supărat nevoie mare că nu ia şi el parte la jocul de căutare, ci îşi continuă pedeapsa veşnică cu stoicism, s-a hotărât să-i bruieze omului undele jocului. În acest sens, el a schimbat indicatoarele aşezate de Dumnezeu în rai, pentru a servi omului la deslegarea enigmei. Astfel, a smuls plăcuţa de pe pomul cunoştinţei binelui şi răului, pe care scria „INTERZIS”, şi a pus o altă plăcuţă pe un pom alăturat, pe care a desenat o săgeată înspre pomul de nedorit. Şi omul a alergat cu avânt şi patos revoluţionar în direcţia greşită. Şi a greşit...
Dumnezeu i-a pedepsit apoi pe toţi participanţii la eşec: şi pe omul devenit oameni şi pe vrăjmaş. Pe oameni i-a trimis pe pământ, lăsându-le totuşi chipul Său, dar aşa, şifonat cum l-au adus în stare în urma căderii în plasa vrăjmaşului.
Totuşi, ţinând prea mult la jocul pe care l-a creat, dar şi la jucători, Dumnezeu i-a primenit omului hainele cu o soluţie din sânge, hule şi scuipat, aplicate pe chipul Fiului Omului, şi l-a reaşezat la start, cu chipul cel dintâi intact.
În asemenea nouă ipostază, omul a reuşit uneori să înţeleagă că de fapt, chipul lui Dumnezeu care se afla în posesia sa, este de fapt asemănarea virtuală pe care el o caută când pe lumină, când pe beznă, iar asemănarea, odată ajuns la ea, este de fapt, chipul lui Dumnezeu în actualizare, sau realizare.
Într-adevăr un joc... Dar un joc minunat, pe care dacă îl câştigi, primeşti cu adevărat cununa de lauri. Dar, totuşi, e un joc greu, cu multe nivele, cu grade de dificultate crescând încontinuu.
Însă, Domnul a ştiut că această formă iniţială a jocului este destul de complicată, aşa că, pentru începători, i-a dat o formă mai simplă, dar cu acelaşi rezultat. Astfel, ne-a invitat pe toţi să participăm la un joc în care ni se oferă prietenia, cu toate armele ei, şi...noi trebuie să găsim „Zona X”, corespondentul „asemănării” din forma iniţială a jocului cu chipul şi asemănarea.
Ce reguli are jocul acesta?
O nimica toată! Trebuie doar să fi sincer cu tine însuţi. Uşor de zis! Dar, la un moment nefast, uiţi... şi pierzi.
Important este că, cei care respectă regula, au aflat deja că ...răspunsul enigmei este IUBIREA .
Da! Şi, reformulând, pe modelul Marelui Joc, putem concluziona: prietenia este iubirea în potenţă ( virtuală), iar iubirea este prietenia în actualizare (realizare).
„Amore, more, ore, re, probantur amiciţia”( Dicton latin).