Joaca de-a anotimpurile

Ieri, ţi-am oferit primăvara mea
Dar tu îmi voiai vara…
Mi-ai oferit la schimb, iarna
Dar eu tânjeam după alt anotimp.

Azi îţi ofer o toamnă eternă
Fără a pretinde ceva,
Tu mă inunzi cu primăvara ta
De-o vârstă cu raza de lună.

Eşti frumoasă, cum ştii…
O, da,
Şi nebună!

Ciob de deochi

S-a spart zidul cel de berlin
ce stătea-ntre noi
- două harnice ploi-
şi-un ciob de deochi
a răzbit până la mine.

Eu am lăsat un colţ de
lacrimă să-mi pice.

Fără rost!

Până la tine
este un lan de spice
roşii,
abia răsărit,
firav,
ca un fetuş de copac
printre ruinele de zid
semiopac.

Dans nocturn

Ai dansat pe înserat
pe jeratic
de sentimente
până ţi s-au uscat aripile,
spre zori.

Acum îşi lingi rănile…

Pentru a nu fi în zadar,
din când în când
- când o pica la zar –
lasă-ţi saliva curtată
de o moleculă de suflet
primită în dar.

Taumaturgul

Am să mă scufund
în ochii tăi
şi-am să caut cimitirul
clipelor frumoase.

Am să le ung apoi solzii
cu tină
de amintiri uitate în vitrină.

Tu

Tu ai vocaţie de semănătoare.
aici speranţă
mai jos bucurie,
la dreapta tristeţe,
la stânga „ce vrei tu”,
mai jos „vezi să nu”,
mai jos, apoi, „faci cum crezi
cu ieşirile mele neverzi”.

Obosită ai vrea să te
rechemi…

Zâmbete de ger

Urletul de fiară
slobozit din celălalt capăt
de seară,
se sparge-n aripi
de fluturi
de-o vară.

Îngerul îşi plânge
colţul de cer,
atacat haotic
de zâmbetul tău,
tributar al ultimului ger.

Foame de scântei

Te căutam în al meu gând
secundă cu secund,
minut cu minută;
în timp ce tu-mi ghidai
doi licurici
din umbră.

Apoi, când jocul era în toi
ţi-ai legat tăcerea vâlvoi
în jurul ochilor mei
condamnaţi
la foame de scântei.

Ciob de sărut

Un veac jumătate
e distanţa dintre noi,
populată regulat
cu îngeri într-o aripă.

Tu îmi trimiţi
din gând în gând
câte un ciob de sărut,
şlefuit eroic
de toate frunzele zimţate
dintre pământ şi vânt.

Eu, din arcul cu zăpezi,
slobozesc un zâmbet şters
care, sorbind cu nesaţ
sângele în drum lăsat,
ajunge la tine
gri-îmbujorat

- suflet de împărat neîmpăcat -

Aşteptarea poetului

Tu, ridică-te,
ia-ţi zacerea şi umblă!
Iertate îţi sunt
bătrâneţile grăbite.

De 20 de ani,
poetul te aşteaptă
în parc.

Aplauze divine

Renunţând la moarte,
ai înviat.

Cerul surâde.

La schitul vechi
clopote albastre
bat suav…

Pst!!!
…zborul îngerilor…

De fapt,
Dumnezeu te aplaudă
la scenă deschisă.

Zâmbeşte şi taci…

Ascultă divinul Său grai:
„Bine-ai repăşit în Rai!”