Ţara arde, babele se piaptănă
-situaţia presei din 8 aprilie 2009-


„Ce monotonie! Nu mai arde nicio Romă, nu mai cade niciun zid al Berlinului, nu se mai lasă nicio Cortină de Fier. Ce istorie leneşă! Măcar să mai ardă şi ţara asta odată, poate aşa s-ar pieptăna şi babele, şi-am fi şi noi, de colo până acolo, o naţiune cochetă, aranjată, numai bună de mers la balul Europei. Ca-n basmul cu Cenuşăreasa.(că doar, dacă arde ţara, avem din ce cenuşă să ieşim)”. Cam aşa s-ar gândi al nostru român, ocupat tot timpul cu trăitul în această ţară, care convins fiind că istoria se termină cu ultima copertă a manualului, se hrăneşte cu clişee, pe care se chinuie să le trăiască.
Uneori îi şi iese. Pentru că, într-adevăr, ţara arde şi babele se piaptănă. Mă refer la contrastul primăvăratic de început de aprilie. În timp ce la Chişinău, tinerii noştri fraţi de limbă română, încercau o revoluţie anti comunistă care să le aducă libertatea atât de mult furată (şi pe cât de furată, pe atât de dorită), şi o apropiere de România şi de ce nu, de Europa (de altfel au şi arborat cele două drapele pe clădirea Parlamentului), la Bucureşti, tinerii luminii şi babe credincioase atent pieptănate, pichetau de zor Tribunalul în încercarea de a obţine eliberarea lui Gigi Becali. Doamne-fereşte de vreo inundaţie, cine mai ajută gloatele luate de ape?
Transpunerea în fapte a zicalei mai sus amintite este susţinută şi de ziarele vremii, apărute în data de 8 aprilie. Astfel: „Adevărul” împarte prima pagină între arestarea lui Becali şi revolta de la Chişinău, chiar în ordinea aceasta, urmând să fie tratate mai pe larg, în ordine inversă. Articolul „Jos comunismul! Vrem în Europa!”, în paginile 4-5; iar „ Becali începe ofensiva cererilor de eliberare”, în pagina 6. Pagina 18, dedicată opiniilor, este iar împărţită între cele două evenimente. Redactorul-şef, Grigore Cartiau, ocupându-se de treburile interne, scrie articolul „Băsescu, agentul Richter”, în fond un pamflet în care analizează vocea opiniei publice şi politice de a-l pune pe Băsescu în spatele arestării lui Becali. Mai mult, Cartianu, ironic, vorbeşte despre o posibilă implicare a preşedintelui în cutremurele din Italia, în evenimentele de la Chişinău, ba chiar şi în înfrângerile naţionalei, toate de dragul de a redirecţiona privirea opiniei publice pe orice altceva, numai să-i fie lăsat-ă în pace familia. Grija pentru Chişinău este lăsată adjunctului Ion M. Ioniţă, care semnează articolul „Moldova între revoltă şi revoluţie”, articol clădit cu simţul răspunderii şi pe un ton foarte serios. Mă întreb însă, de ce o fi simţit nevoia domnul Andrei Pleşu să scrie articolul-pamflet „Schimbări revoluţionare” (ce titlu derutant!), care tratează despre perioada de după decembrie ‘89, şi care în contextul istoric de acum, nu îşi are rostul.
Trecând la „Cotidianul”, citim mare pe prima pagină: „După 20 de ani, a doua revoluţie românească. La Chişinău”; iar undeva în josul paginii, mic, abia zărit, un crochiu cu Becali. Revolta cu iz de revoluţie din Moldova este tratată apoi foarte serios în paginile 2-3, chiar cu un interviu al pre;edintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, iar Becali este persiflat abia în pagina 7, tot într-un spaţiu mic, probabil direct proporţional cu metrii pătraţi ai celulei pe care o împarte cu „Spionul Floricel”. În sfârşit, îl tratează şi pe el cineva, aşa cum se cuvine.
„Jurnalul Naţional”, nici măcar nu a catadicşit să arunce un ochi în ograda vecină. Ion Cristoiu semnează „România lui Gigi Becali de la Maglavit”, Adrian Năstase: „Lista listelor lui Băsescu”, iar Tudor Octavian, surprinzător (de trist), scrie despre „Chitici”(sau despre sărăcie, n-am înţeles nici eu prea bine). Restul e „tăcere”. Una în care, se mai strecoară totuşi, un articol despre Becali, semnat Andreea Tudorică. Ideea e că cei de la Jurnalul întăresc zicala cu tot sârgul.
Dacă cândva s-o face vreo revizuire a listei de proverbe şi zicători, să nu vă atingeţi, vă rog, de „Ţara piere, babele se piaptănă”.